la-Hunedoara.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii hunedorenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

250 de parapantiști din Europa își dau întâlnire la Simeria, pe Dealul Măgura Uroiului

Agerpres

 

Aproximativ 250 de parapantiști din mai multe țări europene, inclusiv România, sunt așteptați, în perioada 20- 22 iunie, pe Dealul Măgura Uroiului din orașul Simeria, în județul Hunedoara, unde va avea loc o nouă ediție a Festivalului de zbor 'Îngerii prieteniei'.

Concursul este cotat ca etapă în campionatul național de zbor cu parapanta, fiind acreditat de Federația Aeronautică Internațională (FAI) cu puncte FAI 2, care le pot asigura concurenților accesul la Campionatul Mondial de zbor cu parapanta.

'Dealul Măgura Uroiului este unul dintre cele bune locuri din țară în ceea ce privește zborul cu parapanta. De oriunde bate vântul putem folosi acest loc pentru zbor. Dealul are o înălțime de 360 de metri, dar condițiile foarte bune de zbor au permis unor parapantiști să urce cu parapanta până la 2.000 de metri', a declarat vineri, pentru AGERPRES, directorul competiției, Adrian Mitesc, de la clubul Eco EMTREMit.

El a apreciat că în concursul de zbor vor lua parte peste 50 de piloți acreditați FAI, alți 200 de parapantiști fiind din campionatul național. Ei vor fi jurizați de cinci arbitri internaționali.

'Vor fi reprezentate cinci școli de zbor cu parapanta. Concurenții sunt din România și mai multe țări europene, între care Ungaria, Serbia, Franța, Cehia', a arătat organizatorul.

Între piloți vor putea fi recunoscuți campionul mondial Goran Turcovic (Serbia), vicecampionul mondial la Concursul Red Bull X-Alps, Toma Coconea, și numărul opt mondial George Coteț (România).

Concurenții se vor acomoda cu mediul și condițiile de zbor în cursul zilei de vineri, iar sâmbătă va avea loc concursul pentru etapa de campionat național și cel pentru acumularea de puncte FAI 2. Duminică este programată o zi de carnaval, în care parapantiștii vor zbura costumați în diferite personaje sau obiecte, din experiența anilor trecuți unii dintre ei deghizându-se în pirați, păsări sau meduze.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, abonează-te gratuit la Newsletter trimițând site-ul de care ești interesat(ă) și adresa ta de e-mail la office@la-romania.ro.


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro      |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2014