la-Hunedoara.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii hunedorenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Angajații Complexului Energetic Hunedoara vor fi în șomaj tehnic câte cinci zile pe lună

Agerpres

 

Angajații Complexului Energetic Hunedoara (CEH), cu excepția minerilor și a personalului direct productiv, vor fi în șomaj tehnic câte cinci zile, în fiecare lună, începând cu data de 1 iulie, decizia luată de Consiliul de Administrație al unității fiind determinată de vânzările slabe de pe piața de energie, a declarat vineri, pentru AGERPRES, vicepreședintele Sindicatului "Muntele", Cristian Iștoc.

Măsura este a doua de acest fel luată de administrație în ceea ce privește timpul de lucru, după ce din 11 iunie un sfert din personalul TESA de la termocentralele Mintia și Paroșeni a fost trimis acasă, câte cinci zile, oamenii fiind plătiți cu 75% din salariul de încadrare.

"Acum a venit o nouă hotărâre a Consiliului de Administrație al CEH, care se aplică la tot personalul indirect productiv. Angajații vor sta acasă câte cinci zile pe lună și vor fi plătiți cu 75% din salariul de încadrare pentru perioada nelucrată. Excepție vor face minerii care lucrează în subteran și personalul direct productiv care muncește la grupurile energetice în funcțiune la cele două termocentrale", a afirmat liderul sindical.

De reducerea timpului de lucru ar putea fi afectați circa 3.000 de angajați ai CEH, potrivit unor calcule preliminare ale Sindicatului "Muntele", organizație reprezentativă la nivelul unității economice.

Vicepreședintele Sindicatului "Muntele" a explicat că reducerea temporară a activității este cauzată de vânzările slabe de energie electrică și de faptul că prețul practic pe piața de profil este mai mic de aproape trei ori față de costurile de producție ale CEH.

"Ne temem că în acest ritm ne vom apropia de insolvența CEH. Oamenii sunt foarte nemulțumiți de situația creată, mai ales angajații din Valea Jiului", a completat Cristian Iștoc.

În paralel, Sindicatul "Muntele" continuă negocierile la contractul colectiv de muncă pentru angajații CEH, documentul vechi pierzându-și valabilitatea din 11 iunie.

Sindicatul "Muntele" numără peste 3.200 de membri de la minele Lupeni, Livezeni, Lonea și Vulcan, precum și de la termocentralele Paroșeni și Mintia.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, abonează-te gratuit la Newsletter trimițând site-ul de care ești interesat(ă) și adresa ta de e-mail la office@la-romania.ro.


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro      |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2014