la-Hunedoara.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii hunedorenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Straja - un domeniu schiabil de invidiat

Agerpres

 

Iubitorii sporturilor de iarnă cunosc, cu siguranță, că în Valea Jiului se află unele dintre cele mai bune pârtii de schi din România. Stațiunea Straja, din Masivul Vâlcan, căci despre ea este vorba, a reușit să atragă atenția turiștilor an de an, astfel că acum se poate demonstra, cu succes, că acolo unde există interes se poate realiza ceva bun.

Dovada că Straja este prezentă pe lista destinațiilor de schi din România este oferită de datele statistice care, cel puțin anul trecut, au înscris stațiunea de munte din județul Hunedoara pe locul al treilea în țară ca număr de turiști care au ales să vină aici pentru a se relaxa sau pentru mișcare.

Chiar dacă dezvoltarea stațiunii este relativ recentă, după anul 1990, Straja a reușit să se impună prin construirea durabilă a unui concept de turism ce a încercat să împrumute cât mai mult din ceea ce se întâmplă în alte țări cu tradiție în domeniu.

Situată la o altitudine de 1.445 de metri, în imediata apropiere a orașului Lupeni și a DN 66 Petroșani-Târgu Jiu, stațiunea Straja poate fi considerat locul ideal pentru o vacanță la schi. Așa cum este și normal, principala atracție sunt cele 12 pârtii de schi, echipate cu instalații de nocturnă, ceea ce face posibilă utilizarea acestora până la ore târzii din noapte. Pentru un schior reprezintă mare lucru să-și poată utiliza timpul liber — și așa puțin — la maxim. De aceea, vestea că pârtiile însumează acum 26 de kilometri de domeniu schiabil a fost foarte bine primită între schiori, mai ales că pârtiile sunt prevăzute cu instalații de transport pe cablu.

Cabanierii din Straja au înțeles foarte bine potențialul de care pot dispune și se preocupă pentru ca vacanțele turiștilor să fie așa cum și le-ar dori oricine. Pe lângă pârtiile existente, anul trecut, în zonă, a fost deschisă prima pistă de snow-tubbing, iar vechiul telescaun a fost înlocuit cu o modernă telegondolă. Acest ultim lucru a permis ca una dintre pârtii, ce pleacă de pe vârful Straja (1.868 m) să fie extinsă până la stația de îmbarcare a telegondolei, cu o lungime totală de 8,1 kilometri. 

 

Chiar dacă iarna trecută nu a fost una dintre cele mai fericite pentru cabanierii din Straja, aceștia ar putea spune că o parte din munca lor a fost salvată, în lipsa ninsorii, de tunurile cu zăpadă artificială. Extinderea acestora este prevăzută și pentru acest an, tocmai pentru ca sezonul de schi să se poată derula pe o perioadă mai mare de timp, iar sincopele care țin de vreme să fie mai greu sesizabile.

Concursurile și jocurile sportive reprezintă o constantă a turismului de iarnă practicat în Straja. Aici a fost construit cel mai mare om de zăpadă din România, cu o înălțime de peste opt metri, dar și un festival al oamenilor de zăpadă în care imaginația concurenților poate zburda liberă în încercarea de a găsi o formă originală de exprimare.

Dincolo de aceste remarci tehnice, legate de potențialul uneia dintre cele mai bune stațiuni de schi din România, rămâne calitatea oamenilor care lucrează în turismul din Straja. Oficial, capacitatea de cazare este de circa 3.000 de locuri în 210 cabane, case de vacanță, pensiuni și vile. Dintre acestea, aproape 40 au fost clasificate la 1,2 sau 3 stele, Straja fiind declarată stațiune de interes local în anul 2002. 

Noua direcție pe care merge stațiunea indică o dezvoltare a serviciilor și pe timp de vară. Locul este superb, aerul extrem de curat, iar condițiile de cazare sunt bune. De aceea, în ultimii ani, în Straja au fost organizate mai multe tabere pentru elevi, iar una dintre ele este unicat în România. Ne referim aici la tabăra pentru copiii care au probleme cu greutatea și pentru care a fost gândită o lună de vacanță specială, menită să-i ajute să dea jos, într-un mod plăcut pentru ei, kilogramele pe care le-au acumulat în plus din cauza stilului de viață nesănătos.

"Conceptul taberei este ca acești copii să slăbească printr-un program de nutriție și mișcare gândit special pentru ei. Este un program pe care ne dorim să-l continue și acasă, după ce vor pleca de la Straja. În acest sens, ne bazăm pe experiența anilor trecuți, când au fost copii care au reușit să slăbească între 5 și 15 kilograme, prin continuarea celor învățate în tabără", spunea directorul Taberei de sănătate Platoul Soarelui, Marius Fodoran, la debutul ediției din acest an.

De numele stațiunii Straja este legată și cea mai lungă procesiune religioasă din țară, ce are loc în Vinerea Mare, înainte de Sfintele Paște. "Drumul Crucii" se constituie ca un eveniment major pentru comunitatea religioasă din Valea Jiului. La procesiune participă preoți de la toate confesiunile, iar slujba este săvârșită în aer liber. 

Oamenii parcurg pe jos un traseu de 10,4 kilometri, care începe la biserica ortodoxă din orașul Lupeni și urcă apoi până în Masivul Vâlcan, la peste 1.400 de metri altitudine. Credincioșii poartă pe umeri o cruce din lemn de paltin, grea de o sută de kilograme, în care sunt încrustate locașe cu moaștele a 14 sfinți și un fragment din Crucea Mântuitorului. 

"Am decis să inițiem această procesiune în anul 2000, iar cei care parcurg 'Drumul Crucii' au timp să mediteze la chinurile la care a fost supus Mântuitorul Nostru pentru ca păcatele noastre să fie iertate. Noi credem că parcurgând 'Drumul Crucii', de la Lupeni, la Straja, cel mai lung din lume, Mântuitorul Nostru Isus Hristos ne va ierta măcar o parte din păcatele noastre'", afirma inițiatorul procesiunii, omul de afaceri Emil Părău.

O excursie la Straja se poate încheia într-un ton mai vesel pentru că aici se află cel mai blând urs din România. Considerat mascota vie a stațiunii montane, ursul Baloo este sărbătorit în fiecare iarnă, în prezența turiștilor și mai ales a copiilor care vin la schi. Au trecut deja 15 ani de când Baloo, pe atunci un micuț pui de urs, a fost găsit singur și bolnav în pădurile din zonă, fiind adus la cabana Montana din Straja pentru a fi îngrijit. Nu a mai plecat de acolo, mulțumit de răsfățul pe care l-a primit din partea turiștilor.

Animalul este foarte blând, dar pentru siguranța turiștilor este ținut într-un țarc de 1.200 metri pătrați, dublu față de ceea ce prevăd normele europene. Aici ursul se poate juca în voie pe tot parcursul anului, mai ales că vara are la dispoziție o piscină pentru zilele călduroase, a precizat Emil Părău. Baloo este hrănit numai cu mâncare preparată, fructe și miere, iar pe timpul iernii hibernează doar câteva zile.

Straja mai are multe de oferit, dar este bine ca unele lucruri să fie descoperite de turiști, la fața locului. De aceea, ultima recomandare ține de accesul spre această stațiune de munte, unde se poate ajunge cu mașina pe DN 66 Simeria-Petroșani și, înainte de intrarea pe Defileul Jiului se urmează indicatorul spre Lupeni. Turiștii pot urca cu telegondola sau cu mașina pe un drum județean asfaltat.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, abonează-te gratuit la Newsletter trimițând site-ul de care ești interesat(ă) și adresa ta de e-mail la office@la-romania.ro.


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro      |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2014